Top Tag

Ultimele stiri

Biciclist lovit de o mașină în apropiere de Iulius Mall Cluj, în timp ce traversa strada Cluj: O bunică a dispărut de acasă! AȚI VĂZUT-O??

”Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea barajului, în cadrul şedinţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost dispusă măsura evacuarii preventive a localnicilor din avalul Lacului de acumulare Piscicolă Tăul Mare. Relocarea cetăţenilor va fi temporară în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, iar transportul acestora se va realiza cu mijloace proprii sau ale autorităţilor locale şi ale ISU Alba (7 microbuze). 

La nevoie, aceste mijloace vor fi suplimentate cu autoturisme ale operatorilor economici de transport din zonă. Spaţiile identificate pentru cazarea localnicilor se află la internate şcolare şi săli de sport din oraşul Abrud şi oraşul Cîmpeni, cu o capacitate de cazare totală de aprox. 400 de persoane. 

 Oficiali din cadrul ISU alba au declarat că primarul din Roşia Montană a dat o dispoziţie de evacuare a localnicilor care au casele în avalul barajului, iar ISU a emis mesaj Ro-Alert privind evacuarea, în noaptea de sâmbătă spre duminică.Reprezentanţi ai administraiei locale au precizat pentru News.ro că aproximativ 200 de oameni locuiesc în aval de baraj, iar decizia de autoevacuare ar fi valabilă până dimineaţă.

Decizia a fost luată preventiv, în condiţiile în care semnalată o avarie la golirea de fund a barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.Primarul comunei a sunat la 112 şi, imediat ce a anunţat situaţia, au fost convocate Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Roşia Montană, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, a fost activat Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi alertată grupa operative şi creşterea capacităţii de intervenţie, prin suplimentarea personalului operativ cu cel aflat în turele libere; 

Conform IGSU, în zona Lacului Piscicol Tăul Mare au fost trimise două autocamioane de intervenţie dotate cu motopompe remorcabile de mare capacitate fiecare 10.000 litri pe minut, două autospeciale 4×4 cu capacitate mărită de trecere, două microbuze de transport precum şi 43 de ofiţeri şi subofiţeri şi soldaţi aparţinând ISU Alba. În zonă a fost dislocat personal de la poliţie şi jandarmerie pentru asigurarea ordinii publice şi a celorlalte măsuri specifice. 

Totodată, din ordinul inspectorului general al IGSU, a fost suplimentată resursa de intervenţie cu alte 4 motopompe de mare capacitate din judeţele Bihor, Cluj, Hunedoara şi Mureş, precizează IGSU.

Conform datelor publicate de Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cîmpeni, lacul Tăul Mare este un lac artificial  construit în anul 1908, alături de alte astfel de  tăuri (Tăul Cornei,Tăul Ţarinii etc.), care la acea vreme erau necsare pentru punerea în mişcare a steampurilor (instalaţie de separare a aurului). Barajul este amplasat la o altitudine de aproximativ 930 m, pe teritoriul localităţii Roşia Montană, în parte estică a comunei, având o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi şi fiind alimentat de trei pâraie izvorâte din dealurile Rotundu, Vârşi şi Suley. Lacul reprezintă un  important punct de interes turistic al zonei.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *