Top Tag

Ultimele stiri

Se vinde cabana Babele! Prețul este exorbitant – FOTO Ediția aniversară a Zilelor Clujului! Cel mai așteptat eveniment al toamnei va avea loc săptămâna aceasta

Potrivit unui comunicat al MAE, transmis duminică AGERPRES, dezbaterile din cadrul evenimentului “Security in the Black Sea Region: From Cyberstorm and Political Brinkmenship to Broader Confrontation?” s-au axat pe elementele de competiţie geopolitică evidenţiate, în prezent, de evoluţiile securitare actuale în regiunea Mării Negre.

Participanţii la dezbatere s-au referit la actuala criză de securitate, prefigurată de militarizarea regiunii, afectarea securităţii energetice şi a celei cibernetice, de propagandă şi dezinformare şi implicaţiile acestora din perspectiva statelor membre ori aspirante la aderarea la NATO şi UE.

În cadrul intervenţiilor sale, ministrul român al Afacerilor Externe s-a referit la importanţa dezbaterii organizate de think-tank-ul românesc New Strategy Center (NSC), în cooperare cu think-tank-ul american Center for European Policy Analysis (CEPA) pentru un schimb de vederi aprofundat asupra provocărilor complexe şi multiple cu care se confruntă regiunea Mării Negre, precum şi asupra implicaţiilor evoluţiilor recente de securitate din zonă.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse, inclusiv masarea de trupe fără precedent de la încheierea Războiului Rece, la graniţa cu Ucraina, au efecte negative asupra tuturor partenerilor estici şi afectează stabilitatea regiunii, a Europei, a spaţiului euroatlantic şi proiectează consecinţe la nivel global.

Bogdan Aurescu s-a referit la îngrijorările exprimate de România în mod constant, legate de militarizarea Mării Negre de către Moscova, în paralel cu utilizarea unor elementele complexe de război hibrid – atacuri cibernetice, afectarea securităţii energetice, propagandă şi dezinformare, diverse alte acţiuni de destabilizare.

Conform MAE, ministrul român de Externe a subliniat necesitatea unei strategii pe termen lung pentru regiunea Mării Negre, care să se bazeze pe mai multe dimensiuni: consolidarea şi adaptarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic; angajament intensificat în relaţia cu partenerii estici ai UE şi NATO, care să includă şi o dimensiune sporită a cooperării în materie de securitate, ca parte a unei abordări mai largi vizând întărirea comunităţii euroatlantice de valori şi securitate, recunoaşterea în termeni concreţi a perspectivei de integrare europeană şi euroatlantică a acestor parteneri, avansarea oportunităţilor de dezvoltare economică a regiunii, dezvoltarea infrastructurii strategice de transport pentru o interconectare crescută cu spaţiul UE şi NATO, promovarea şi apărarea valorilor democratice, a statului de drept şi combaterea corupţiei, urmărirea consecventă a soluţionării conflictelor prelungite. 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *