Top Tag

Ultimele stiri

Vremea 2 octombrie – Temperaturile se schimbă radical – Cod galben de furtuni în mai multe regiuni din țară Sărbătoare 2 octombrie – Cruce cu roșu în calendar – Zi mare pentru credincioșii din România

„Eu acum doi ani am făcut o cerere de a mă retrage din funcţia de director, considerând că poate fi preluată mai departe, cu pricepere, avânt şi cu mine lângă, de Vasile Muraru. Am trecut prin câteva momente în care nu m-am simţit bine şi nici acum nu mă simt prea bine, dar asta nu însemna că nu aş mai putea să joc. Am condus 20 de ani acest teatru. Sunt în conducerea lui de 40-50 de ani. Urma să se prelungească de fiecare dată contractul de către directorul teatrului, nu se ocupa primarul cu treaba asta, dar anul ăsta, la începutul anului, a ieşit o hotărâre a Primăriei prin care toate funcţiile sunt aprobate personal de primarul general. Domnia sa a hotărât să nu mai prelungească decât cu două luni de zile contractul. Nici nu mai joc în altă parte, nu mai vreau.

Iubesc acest teatru şi am contribuit serios la consolidarea lui, şi artistic şi fizic. Am fost foarte ataşat, chiar dacă am avut momente mai dificile din punct de vedere al sănătăţii. Primarul general nu a răspuns la niciuna dintre adresele directorului, care a vrut o motivare pentru decizie. Nu am înaintat eu nicio adresă, pentru că mi s-a spus că primarul nu răspunde. De 60 de ani joc în teatrul ăsta, mă opreşte lumea pe stradă şi mă întreabă când mă mai vede. Nici nu m-a chemat să îmi explice. Poate nu are ce să îmi spună. Oricum, nu s-a terminat teatrul cu Alexandru Arşinel, dar sunt un nume în teatrul românesc”, a declarat Alexandru Arşinel, la un post TV. 

Alexandru Arșinel are 82 ani și a activat peste 60 de ani în Teatrul Constantin Tănase.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *