Top Tag

Ultimele stiri

Dolarul a scăzut astăzi sub pragul de 5 lei pe unitate Adolescent de 12 ani, urmărit de poliție! A furat mașina părinților și a ieșit la o plimbare

Sam Lay, bateristul şi vocalistul de Chicago Blues a murit sâmbătă, la vârsta de 86 de ani, la spital.

Artistul a încetat din viață din cauze naturale, într-o instituţie medicală din apropierea locuinţei sale din Chicago.

Lay a cântat şi înregistrat alături de nume sonore din lumea muzicii. Printre acestea se numără Muddy Waters, Howlin’ Wolf şi Bob Dylan.

Sam Lay s-a născut în Birmingham, Alabama, Sam Lay a cântat pentru prima dată ca muzician profesionist în Cleveland, la jumătatea anilor ’50, înainte de a-l acompania pe muzicuţistul Little Walter în Chicago, conform Alligator Records. Chicago blues s-a dezvoltat în oraşul Illinois într-un stil urban din curente anterioare, cum ar fi Delta blues.

Lay a fost celebru pentru stilul său personal de percuţie numit ”double-shuffle”, inspirat din bătăile duble din palme care răsunau în biserică în timpul slujbelor la care mergea în copilărie, a adăugat Alligator Records. Sam Lay a cântat la tobe pentru Howlin’ Wolf pe melodii precum ”Killing Floor”, ”The Red Rooster” şi ”300 Pounds of Joy”.

În 1969, el a înregistrat alături de Muddy Waters discul ”Fathers & Sons” (Chess Records), cel mai bine vândut album al celebrului bluesman.

Sam Lay l-a acompaniat pe Dylan la Newport Folk Festival din 1965 când cântăreţul şi compozitorul a cântat la chitară electrică şi a făcut trecerea la un sunet rock, un eveniment crucial în folk-rock.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *