Top Tag

Ultimele stiri

Premieră medicală europeană la Cluj: A fost extirpată o tumoră renală de 10 cm extinsă la nivel cardiac VIDEO/FOTO – Coloane de lumină pe cer, la Belgorod, lângă granița cu Ucraina: Rușii au crezut că Rusia a folosit „cele mai recente arme”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a analizat într-un nou raport cele aproape 87.000 de tone de echipamente de protecţie individuală care au fost expediate în perioada martie 2020-noiembrie 2021 în întreaga lume de către Naţiunile Unite, pentru a ajuta ţările, în special pe cele mai defavorizate, să facă faţă pandemiei de coronavirus, relatează Agerpres.mai exact, au fost expediate peste 140 de milioane de kituri de testare, capabile să genereze 2.600 de tone de deşeuri ne-infecţioase (în principal plastic) şi 731.000 de litri de deşeuri chimice (echivalentul unei treimi dintr-un bazin olimpic), în timp ce peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate în întreaga lume, generând alte 144.000 de tone de deşeuri sub formă de seringi, ace şi cutii de siguranţă.Aproximativ 97% din deşeurile din plastic rezultate în urma testelor au fost incinerate.Aceste zeci de mii de tone de deşeuri medicale la care se face referire OMS în raport reprezintă însă doar o mică parte din volumul global de deşeuri, deoarece studiul nu ia în considerare echipamentele care nu au fost trimise prin intermediul ONU.Aceste deşeuri medicale suplimentare rezultate în urma răspunsului la pandemie au pus la grea încercare sistemele de gestionare a deşeurilor din întreaga lume şi ameninţă “sănătatea oamenilor şi pe cea a mediului”, subliniază cu îngrijorare OMS.Potrivit raportului, trei din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor. În ţările mai puţin dezvoltate, mai puţin de una din trei unităţi sanitare dispune de un serviciu de bază de gestionare a deşeurilor medicale.OMS propune o multitudine de soluţii pentru reducerea deşeurilor, cum ar fi crearea unor ambalaje mai mici şi mai durabile şi, în general, fabricarea de echipamente din materiale regenerabile.Trimiterea deşeurilor medicale la depozitele de deşeuri ar trebui să fie ultima soluţie, se arată în documentul citat.De asemenea, raportul solicită dezvoltarea de măşti care pot fi folosite de mai multe ori sau care pot fi compostate. OMS pune un accent deosebit pe mănuşi, care, în contextul răspunsului la pandemie, constituie în termeni de volum cea mai mare parte a deşeurilor provenite din echipamentele de protecţie individuală achiziţionate prin intermediul ONU.OMS consideră că aceste mănuşi sunt folosite într-un număr mult prea mare: deşi agenţia ONU nu le recomandă pentru administrarea de vaccinuri, “se pare că este o practică obişnuită”.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *