Top Tag

Ultimele stiri

Protecția Consumatorilor Cluj a oprit de la consum produse stricate din Auchan Cluj – FOTO USR PLUS Cluj solicită creșterea burselor elevilor clujeni cu 15%! Consilier local: Se găsesc bani pentru funcționari, însă pentru elevi nu

“Pentru că am avut câteva semnale legate de o asumare la nivelul Guvernului vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani, aş vrea să anunţ că nu este deloc adevărat, nici măcar nu am avut o discuţie la nivelul acesta şi, din tot ceea ce ştim până-n acest moment, este vorba despre o posibilitate ca, benevol, dacă cineva doreşte, să rămână în activitate până la 70 de ani. Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea pe un astfel de demers”, a declarat Ciucă, citat de Agerpres, la începutul şedinţei de astăzi a Executivului.

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut, la rândul său, câteva precizări pe marginea acestui subiect.”Nici în coaliţie, nici în guvern nu am avut această discuţie. Posibilitatea ca o persoană să rămână în câmpul muncii există şi acum în lege, poate opta, bineînţeles, există şi o bonificaţie dacă rămâne doar în serviciu şi nu încasează pensia. Putem discuta dacă mărim sau nu acea bonificaţie, să vedem în această reformă a pensiilor (…) la care trebuie să lucrăm, alte prevederi, dar în acest moment şi din cauza faptului că speranţa de viaţă în România este scăzută, mult sub media Uniunii Europene, nu susţinem acest proiect “, a spus Budăi.Şeful Executivului a subliniat că a adus în discuţie neasumarea guvernamentală a unui astfel de proiect. 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *