Top Tag

Ultimele stiri

Cum explică psihologii gestul tulburător al mamei din Constanța care a încercat să-și arunce copila în fața mașinilor Primar de 20 de ani, Emil Boc explică de ce s-a construit haotic: ”Până s-au reglat regulile a făcut fiecare tot ce a vrut”

Deputatul Rodica Luminița Barcari a solicitat conducerii Camerei Deputaților să ia act de revenirea sa, ca membru, în Grupul Parlamentar al PNL din Camera Deputaților. 

În urma redobândirii calității de membru al Grupului Parlamentar al PNL, Luminița Barcari își va relua activitatea în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, conform pregătirii sale profesionale, informează liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache.

Ce anume a făcut-o să-și schime opinia de la momentul în care a decis să se retragă din Grupul Parlamentar al PNL și până în prezent rămâne de văzut.

Cert este că pe 28 octombrie 2021, Rodica Barcari își anuța pe Facebook decizia de a părăsi Grupul Parlamentar al PNL, într-o postare destul de lungă, în care spunea:

“Începând cu data de 1 noiembrie 2021 mă voi retrage din Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților și voi deveni deputat neafiliat, conform demisiei pe care am înregistrat-o astăzi la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Nu demisionez încă din Partidul Național Liberal, iar decizia de retragere de la lucrările grupului deputaților PNL nu îmi afectează munca de parlamentar.Dumneavoastră m-ați trimis în Parlamentul României sub promisiunea fermă din partea mea că voi respecta principiile și valorile liberalismului și că voi lucra pentru proiecte care să dezvolte România, așadar și județul nostru, Ialomița.Precum bine știți, de câteva luni de zile scena politică s-a dezechilibrat profund și, din păcate, motivul principal îl constituie tocmai acțiunile unor politicieni ai Partidului Național Liberal, cu care am pornit împreună anul trecut pe drumul dezvoltării țării, acțiuni individuale și de grup care au condus la o criză politică aproape fără o ieșire constructivă într-un orizont de timp apropiat și la o criză sanitară greu de explicat în termeni raționali ci, mai degrabă, prin insuficienta atenție acordată de către guvernanți pandemiei.S-a creat, astfel, un climat de nesiguranță și de suferință la nivelul întregii țări, dar mai ales la nivelul județelor mai putin dezvoltate, cum este al nostru. Creșterea prețurilor, lipsa locurilor de muncă, greutățile financiare ale liberilor profesioniști sau ale celor cu meserii liberale, coroborate cu incapacitatea sistemului sanitar de a face față valului patru de covid, lipsa unui guvern cu puteri depline în luarea deciziilor și scandalul permanent de pe scena politică îmi dictează să mă opresc pentru o scurtă perioadă de timp și să gândesc un drum care să fie potrivit pentru activitatea mea parlamentară de reprezentare a cetățenilor ialomițeni.Am candidat și am câștigat un mandat de deputat cu voturile dumneavoastră pentru un partid liberal pe care atât eu, cât și alegătorii mei îl respectam, îl iubeam și ne puneam încrederea în el, dar care astăzi, din punctul meu de vedere, și-a schimbat direcția politică și nu-și mai ține principiile și valorile aproape.E o chestiune de onoare să îmi păstrez promisiunile şi asta antrenează decizia mea de astăzi. Prin jurământul depus la învestire am devenit datoare să manifest, pe durata exercitării mandatului, fidelitate faţă de România şi popor şi respect faţă de oamenii care m-au ales!Rămân liberală, apropiată oamenilor de dreapta și, mai ales, alături de ialomițeni, față de care am o obligație morală, în primul rând, de a-mi respecta angajamentele pe care le-am luat în campania electorală”.

De atunci și până de curând, pagina sa de Facebook a găzduit majoritatea aprițiilor live sau luărilor de poziție ale fostului lider PNL, ludovic Orban. 

 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *