Top Tag

Ultimele stiri

Protecția Consumatorilor Cluj a oprit de la consum produse stricate din Auchan Cluj – FOTO USR PLUS Cluj solicită creșterea burselor elevilor clujeni cu 15%! Consilier local: Se găsesc bani pentru funcționari, însă pentru elevi nu

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că va propune Consiliului General al Capitalei majorarea preţului pe care bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare îl vor plăti pentru încălzire şi apă caldă. Acesta spune că după majorarea aprețurilor la energie, efortul Primăriei este mare și speră că bucureștenii vor înțelege că este necesar să plătească mai mult, pentru a investi banii în reabilitarea rețelelor de conducte.

Edilul a dat exemplul altor orașe din țară, unde oamenii plătesc pentru încălzirea centralizată între „300 și 500 de lei, nu 145 cât plătește acum”, de la 160 de lei, cât plătea.

„980 lei este un tarif care a funcţionat o anumită perioadă, până la 31 decembrie, după care a intrat în vigoare scăderea de TVA, acum este 860 lei TVA inclus, faţă de 500 lei cât era la 1 noiembrie, când a intrat în vigoare scumpirea asta de gaz. Din cei 500, populaţia plătea 160, Primăria plătea 340. Acum, din 860, populaţia plăteşte 145 şi restul îl plăteşte Primăria Municipiului Bucureşti”, a explicat primarul, adăugând că speră ca bucureștenii să înţeleagă că este necesar să plătească mai mult.

„Eu sper la două lucruri: Consiliul general să fie de acord cu mărirea plafonului preţului suportat de populaţie, să fie mai mare, pentru că ea este în alte oraşe din România, este între 300 şi 500 de lei, numai la Bucureşti este 143 de lei, acum, cu scăderea TVA. Pe de altă parte, o parte din această creştere a preţului la gaz să fie suportată şi de la nivel central (adică bani de la Guvern – n.red.). (…)

Eu cred că bucureştenii vor înţelege că este un sistem în care trebuie să facem investiţii şi cred că ei vor mai degrabă să ştie că într-un an-doi o să le fie mai bine iarna şi nu o să stea cu frică tot timpul că au sau nu au căldură şi apă caldă, pe de-o parte, pe de altă parte ei văd că vecinii lor care au centrală de apartament plătesc mult mai mult şi cred că în acest context e firesc să plătească toată lumea mai mult”, a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la un post TV.

Nicuşor Dan spune că subvenția pentru căldură este suportată numai de Primăria Generală, și nu de primăriile de sector, efortul bugetar fiind mai mare după majorarea prețurilor la energie.

„Avem o situaţie excepţională, care e la nivel european, creşterea preţului la energie, ceea ce înseamnă că subvenţia şi preţul pe care oamenii îl plăteau s-au dublat, practic. Situaţia particulară a Bucureştiului este că avem o primărie generală şi nişte primării de sector şi sarcina subvenţiei pentru căldură care este exclusiv pe umerii Primăriei Generale. Noi avem un buget de 4 miliarde, din acest buget, tradiţional 1 miliard se duceau pe transportul public, ca subvenţie, 1 miliard către termie, 2 miliarde către celelalte cheltuieli, spitale, străzi, iluminat public, semafoare, parcuri. Acum, dacă subvenţia la termie nu mai e un miliard, ci două miliarde, asta înseamnă că bugetul real care era pentru toate celelalte se reduce la jumătate, de la 2 miliarde, la un miliard. Sperăm în continuare un ajutor de la Guvern, cerem mai mult decât au cerut celelalte primării din ţară”, a mai declarat Nicuşor Dan. 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *