Top Tag

Ultimele stiri

Se vinde cabana Babele! Prețul este exorbitant – FOTO Ediția aniversară a Zilelor Clujului! Cel mai așteptat eveniment al toamnei va avea loc săptămâna aceasta

“Greva de la STB s-a încheiat. Discuțiile de aseară cu angajații și sindicaliștii de la STB au avut succes, iar azi dimineață aproape toate mijloacele de transport public care erau programate au ieșit pe traseu. Discuțiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătățească în limitele posibilului, în funcție de bugetele disponibile.  Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea crizei și regret că bucureștenii au fost privați timp de 5 zile de serviciul de transport public la suprafață”, a afirmat Nicușor Dan, în postarea citată. După 5 zile în care transportul public din Capitală a fost blocat, angajații STB au decis să suspende greva și să își reia activitatea. Liderii de sindicat și salariații vor avea, astăzi, o întâlnire și cu liderii AUR la Palatul Parlamentului. 

Într-un comunicat emis se precizează că salariații au decis suspendarea acțiunii de protest și reluarea activității. 

“Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului. Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioada şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora”, se precizează în comunicat.  

Între timp, directorul societății a anunțat că șoferii și vatmanii care au lipsit trei zile consecutiv riscă să rămână fără loc de muncă. 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *