Top Tag

Ultimele stiri

Vremea 2 octombrie – Temperaturile se schimbă radical – Cod galben de furtuni în mai multe regiuni din țară Sărbătoare 2 octombrie – Cruce cu roșu în calendar – Zi mare pentru credincioșii din România

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a confirmat suspiciunile că în tahograful camionului implicat în accidentul cu şapte morţi din judeţul Iaşi era cardul unui alt şofer, relatează adevarul.ro 

„Un echipaj din cadrul I.S.C.T.R. (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) s-a deplasat la locul accidentului, ocazie cu care s-a constatat faptul că ansamblul rutier era condus de către numitul Radu Andrei, care la momentul producerii accidentului utiliza o cartelă tahograf emisă pe numele unui alt conducător auto, procedându-se la sancţionarea operatorului de transport pentru nerespectarea OG 37/2007, cu amendă în cuantum de 12.000 de lei.

De asemenea, Inspectorul de Stat Şef al I.S.C.T.R. a dispus efectuarea unui control de fond la sediul operatorului de transport respectiv.  

Facem menţiunea că instituţia noastră nu are competenţe în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului penal deschis în cauză.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier are în vedere modul în care este efectuat transportul rutier, iar în cazul în care va constata încălcări ale reglementărilor specifice transporturilor rutiere va aplica cu exigenţă şi fermitate măsurile care se impun”, a transmis Mihai Alecu, Inspector de Stat Şef la I.S.C.T.R pentru sursa citată.

Şoferii de camioane susţin că aceasta e o practică folosită des în lumea lor. Şoferul pleacă dimineaţă, în jurul orei 6.00 în cursă, folosind cardul unui coleg care este liber, pentru că la acea oră nu sunt în general controale ale autorităţilor, iar după ora 8.00 introduc cardul lor în tahograf.

Astfel, ei câştigă câteva ore în plus, în care pot face încă o cursă, adunând astfel încă 100 de lei la salariu.

Reamintim că șapte oameni au murit într-un accident deosebit de grav care a avut loc pe DN28, în care au fost implicate un camion, o autoutilitară și o ambulanță.

 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *