Top Tag

Ultimele stiri

O nouă chirie ”debara” made în Cluj-Napoca: La închisoare ai mai mult loc – FOTO Sinucidere ȘOCANTĂ la Cluj. L-a înjunghiat pe partenerul fostei soții, iar apoi s-a sinucis

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada 21-25 aprilie 2022, la nivel naţional, numărul persoanelor grav rănite a scăzut cu 33% faţă de anul trecut şi cu 61% comparativ cu 2019, conform umpmv.eu.

„În cele 5 zile, Poliţia Română a constatat peste 4.000 de infracţiuni, dintre care 1.837 contra persoanei, 1.200 contra patrimoniului, 19 de natură economică, 17 la regimul armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, materiilor radioactive, explozive şi substanţelor toxice, 14 pe linia criminalităţii organizate şi peste 600 la regimul siguranţei rutiere”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 14.300 de evenimente, marea majoritate, peste 12.000, fiind sesizate prin 112.

În urma activităţilor de investigaţii, au fost prinse în flagrant delict 614 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Au fost depistate 49 de persoane urmărite, dintre care 48 la nivel naţional şi unul la nivel internaţional.

Potrivit purtătorului de cuvânt, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică poliţiştii au aplicat 26.150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.056.040 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 606.400 de lei.

„Pentru prevenirea accidentelor rutiere şi fluidizarea traficului, 1.600 de poliţişti rutieri au fost prezenţi zilnic şi au acţionat cu peste 370 de aparate radar. În urma acţiunilor din teren, au fost reţinute 2.550 de permise de conducere şi 656 de certificate de înmatriculare”, a mai spus Drăgan.

Poliţiştii de la rutieră au beneficiat şi de suport din partea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *