Top Tag

Ultimele stiri

Chirurg clujean, cu 9.600 de euro salariu pe lună de la stat și privat. Profesorul Ștefan Florian reclama că tinerii nu au loc în sistem Polițiștii din Cluj protestează din motive financiare: Ieșim de pe grupurile de Whatsapp și Telegram!

Tot scandalul de la școala din Zimnicea a izbucnit la începutul lunii noiembrie, după ce una dintre adolescente a refuzat să mai meargă la școală. Dirigintele acesteia a aflat că motivul este legat de comportamentul nefiresc al dascălului Cornel Bleajă. Bărbatul ar fi atins-o atât în timpul orelor, cât și în pauze. Iar asta nu e tot. Potrivit jurnaliștilor locali, o altă elevă de 13 ani s-ar fi plâns, ulterior, că și ea a trecut prin aceeași situație, însă nu a avut curajul să spună. 

„Nu am tolerat, nu tolerez și nu voi tolera astfel de gesturi și mi-am manifestat regretul profund față de ce am aflat din presă în legătură cu aceste presupuse fapte incompatibile atât cu profesia dumnealui de dascal cât și cu cea de membru al PSD, Organizația Teleorman”, a declarat președintele filialei PSD – Adrian Gâdea, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.

Profesorul de Educație fizică – Cornel Bleajă, care fusese ales și consilier județean PSD, și-ar fi justificat comportamentul, în fața directorului școlii, prin faptul că este apropiat de elevi și că îi sărută părintește.

„Până la urmă, ce înseamnă un sărut? Dați-mi definiția!” s-a apărat fostul vicepreședinte al CJ Teleorman, Cornel Bleajă, potrivit anchetei Investigatoria. Iar potrivit unor surse din anchetă, cel puțin opt eleve ar fi fost victime ale profesorului, relatează Realitatea PLUS. 

Profesorul de Educație fizică Cornel Bleajă a demisionat din funcție după acuzațiile aduse.

Declarații revoltătoare a făcut și directorul școlii din Zimnicea, Petru Peia, în legătură cu acuzațiile aduse profesorului Bleajă.

„Există niște suspiciuni legate de un comportament nepotrivit, el (profesorul Bleajă – n.red.) spune că a fost vorba de un sărut părintesc, însă copilul a simțit altceva. Dar trebuie stabilit dacă s-a depășit vreo linie. Este doar părintească sau mai mult? Eu, ca și conducător de unitate, am demarat această anchetă, cercetare disciplinară și așteptăm să vedem ce s-a întâmplat exact acolo. Vorbim despre mai mulți elevi, el este apropiat de copii, i-a luat pe mai mulți în brațe, deci el ia în brațe și copiii, are un comportament mai apropiat, nu știu ce să spun… Câteodată această apropiere e bună, câteodată e rea… Dacă a fost mai mult sau nu, v-am spus, eu nu pot să știu. Așteptăm răspunsul comisiei, să luăm declarațiile firești și să se vadă. Da, este adevărat că domnul profesor și-a prezentat demisia, motivând că are probleme de familie și probleme personale”, a declarat directorul școlii din Zimnicea, potrivit presei locale.

„Organizația Teleorman PSD s-a delimitat total de un asemenea comportament nociv, imoral și periculos. Și nu doar că a făcut-o la nivel teoretic, ci și la nivel practic. L-am exclus din partid. A fost exclus din partid”, a mai anunțat președintele PSD Teleorman, Adrian Gâdea, la Realitatea PLUS.

„Conform Codului Administrativ, pierderea calității de membru al partidului duce direct și la pierderea calității de consilier județean”, a mai precizat Adrian Gâdea, întrebat dacă Cornel Bleajă mai este consilier local.

Profesorul Cornel Bleajă a fost reţinut, joi, 10 noiembrie, pentru agresiune sexuală în şcoală, presupusele victime fiind două eleve cu vârsta de 13, respectiv 15 ani. Vineri, instanța a decis arestarea sa preventivă 30 de zile, acuzat fiind de agresiune sexuală. 

„În baza aspectelor semnalate în spaţiul public, la data de 04.11.2022, în urma verificărilor efectuate de poliţişti la unitatea respectivă de învăţământ a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 219 alin.1 şi alin.2 lit.a şi c Cod Penal”, a transmis IPJ Teleorman.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *