Top Tag

Ultimele stiri

Vremea 2 octombrie – Temperaturile se schimbă radical – Cod galben de furtuni în mai multe regiuni din țară Sărbătoare 2 octombrie – Cruce cu roșu în calendar – Zi mare pentru credincioșii din România

Qatarul, un important producător mondial de gaze naturale, cere Uniunii Europene să restricţioneze revânzarea de gaze în afara blocului comunitar, dacă vrea ca statul, împreună cu alţi mari furnizori de gaze, să aprovizioneze UE în regim de urgenţă în cazul unui conflict între Rusia şi Ucraina, informează Reuters citând o sursă din apropierea discuţiilor.În plus, Qatarul a cerut UE şi o decizie cu privire la o anchetă demarată în 2018 cu privire la contractele sale pe termen lung, care potrivit Comisiei Europene ar putea afecta circulaţia liberă a gazelor naturale în Europa şi piaţa unică a gazelor, a adăugat sursa citată de Reuters.Solicitările Qatarului vizează cele mai importante aspecte ale liberalizării pieţei europene a gazelor. Uniunea Europeană consideră tranzacţiile complet libere cu gaze naturale drept esenţiale pentru securitatea energetică însă o serie de mari producători şi unii consumatori de gaze susţin că reformele adoptate în ultimele două decenii au provocat deseori haos şi au condus la preţuri mai mari.Potrivit Reuters, SUA sunt îngrijorate că Rusia se pregăteşte să invadeze Ucraina şi în ultimele săptămâni Washingtonul a cerut Qatarului şi altor mari producători de gaze naturale să analizeze posibilitatea de a livra cantităţi suplimentare de gaze spre Europa dacă livrările de gaze ruseşti vor fi perturbate. Rusia furnizează aproximativ o treime din necesarul de gaze al Europei şi orice întrerupere a livrărilor sale ar agrava o situaţie de criză care există deja ca urmare a deficitului global de petrol şi gaze.Chiar dacă Qatarul nu are cantităţi mari de gaze disponibile, autorităţile de la Doha au semnalat că ar fi dispuse să redirecţioneze o parte din livrări dinspre Asia spre Europa ca urmare a eforturilor de mediator ale SUA. Reuters precizează însă că deocamdată Doha nu a făcut nicio solicitare de redirecţionare a unor livrări.Posibilitatea unor livrări de urgenţă de gaze în Europa ar urma să fie discutată săptămâna aceasta la Washington cu prilejul unei reuniuni a emirului Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani cu preşedintele SUA, Joe Biden.Pe parcursul săptămânii care a trecut, autorităţile de la Doha şi-au comunicat doleanţele şi Uniunii Europene iar emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, a avut o discuţie cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Executivul comunitar a precizat că nu face comentarii cu privire la detaliile discuţiilor purtate cu partenerii internaţionali pe tema livrărilor de gaze.”Livrările Qatarului nu vor fi condiţionate de aceste solicitări. Însă aceste aspecte trebuie abordate pentru a se găsi soluţii pe teren scurt şi lung la criza de gaze naturale lichefiate a Europei” a spus sursa citată de Reuters.În paralel, autorităţile de la Doha vor ca UE să soluţioneze o anchetă de durată cu privire la contractele pe termen lung ale Qatarului. “Aceasta va asigura că UE poate încheia contracte pe termen lung cu Qatarul şi alţi furnizori în locul contractelor spot mai scumpe sau să caute soluţii pe termen scurt în mijlocul crizelor”, a adăugat sursa.De asemenea, Qatarul vrea garanţii din partea UE că statele membre vor reexporta surplusul de gazele naturale lichefiate numai în interiorul spaţiului comunitar. “Dacă acestea nu vor fi implementate, livrările de urgenţă către UE vor putea fi revândute profitabil sub forma unor livrări de tip spot în afara UE, ceea ce practic ar prelungi deficitul energetic din UE”, a adăugat sursa.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *