Top Tag

Ultimele stiri

Biciclist lovit de o mașină în apropiere de Iulius Mall Cluj, în timp ce traversa strada Cluj: O bunică a dispărut de acasă! AȚI VĂZUT-O??

OrtodoxeSf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioaraDuminica a 19-a după Rusalii

Greco-catoliceDuminica 19 dR. Sf. ep. Ciprian; Sf. m. Iustina fecioara

Romano-catoliceDuminica a 27-a de peste anSs. Îngeri Păzitori

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Muceniţă Iustina sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 2 octombrie.

Sfântul Ciprian a fost filosof şi mare vrăjitor în Antiohia Siriei şi a trăit în timpul împăratului roman Decius (249-251), care, din raţiuni de stat, voia să înlăture creştinismul. Din acest motiv, a dezlănţuit o persecuţie generală, hotărâtă şi organizată prin lege.

Edictul de persecuţie a fost dat în toamna anului 249. În baza acestui act, toţi creştinii, de orice stare şi vârstă şi chiar cei doar bănuiţi a fi creştini, erau obligaţi să se prezinte înaintea unei comisii de stat şi să facă acte de adeziune la păgânism: sacrificii, libaţiuni, participare la ospeţele sacre.

Creştinii erau chemaţi nominal, după liste întocmite de autorităţi, şi invitaţi să sacrifice zeilor, într-un anumit termen. Celor ce făceau aceasta, li se eliberau certificate (libelli). Fugarilor li se confisca averea, iar la întoarcere erau ucişi. Cei care nu veneau singuri erau aduşi cu forţa, iar funcţionarii indulgenţi erau ameninţaţi cu grave pedepse.

Mărturisitorii credinţei creştine erau aruncaţi în închisori şi toturaţi. Unii erau chiar ucişi, spre a fi intimidaţi ceilalţi creştini. Autoritatea romană urmărea nu atât pedepsirea creştinilor, ci mai ales apostazia lor de la credinţa creştină, negarea lui Hristos.

Sfântul Ciprian, născut din părinţi necredincioşi, de neam din Cartagina, a fost dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon. A învăţat magia în Atena, Egipt, Caldeea şi dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli.

În Antiohia a mers când era desăvârşit în tot răul: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit, după cum singur a mărturisit după întoarcerea sa la Dumnezeu.

“Şi în Antiohia a mers, fiind atunci desăvârşit în toată răutatea: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare de la dânsul s-a învrednicit. De acest lucru singur a mărturisit, zicând: ‘Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat şi l-am sărutat şi am grăit cu dânsul şi cu aceia care sunt la dânsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea şi înaintea tuturor a zis: ‘Iată noul Amvrie, grabnic spre ascultarea noastră, vremelnic de împărtăşania noastră’. Şi mi-au făgăduit că au să mă pună boier, după ieşirea mea din trup şi cât timp eu am să petrec pe pământ, în toate au să-mi ajute şi mi-au dat spre slujirea mea un grup de diavoli. Iar când ieşeam de la dânsul a strigat către mine: ‘Îmbărbătează-te, nevoitorule Cipriane’ şi, sculându-se, m-a petrecut, încât şi toţi mai marii diavolilor s-au mirat. De aceea toţi boierii lor pe mine mă ascultau, văzând cinstea ce mi se făcea de către dânsul. Era chipul lui ca o floare de iarba şi capul îi era încununat cu o coroana prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur şi pietre luminoase, care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutăţii, întru mare supunere” (Vieţile Sfinţilor).

La credinţa creştină, Ciprian a fost adus de către Iustina, fecioară şi creştină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.

Iustina era din Antiohia şi pentru frumuseţea ei un tânăr Aglaid a mers la vrăjitorul Ciprian pentru a-l ajuta să câştige dragostea ei.

Mare vrăjitor şi fermecător, Ciprian şi-a pus tot meşteşugul în acţiune, dar eforturile sale s-au dovedit zadarnice.

Înţelegând bine că puterile pe care el le credea de neînvins nu pot trece de semnul crucii şi de numele lui Hristos, şi-a venit în fire şi a zis către diavol: “Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mâinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire” (Vieţile Sfinţilor).

Sfântul Ciprian a renunţat la magie şi s-a convertit la creştinism şi “schimbându-şi obiceiul, din zi în zi mai strâmtă îşi făcea calea vieţii, totdeauna plângând pentru faptele sale cele rele de mai înainte şi a mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate” (Vieţile Sfinţilor).

A fost însă denunţat autorităţilor că a devenit creştin şi din vestit slujitor al zeilor s-a întors la Hristos. Odată cu Sfântul Ciprian a fost întemniţată şi Sfânta Iustina, fiind împreună supuşi la chinuri şi apoi omorâţi prin tăierea capului în Nicomidia, din ordinul împăratului. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; Istoria Bisericească Universală, Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, Pr. prof. dr. Milan Şesan, Pr. prof. dr. Teodor Bodogae, 1987)

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *