Top Tag

Ultimele stiri

Germania, în alertă maximă! Amenințare cu atac cu camion asupra oamenilor din piețele de Crăciun – FOTO Custodele Coroanei – Margareta și alți membri ai Casei Regale, distinși de Patriarhul Daniel cu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”

Întrebat despre relevanța testelor de salivă din școli în cazul variantei Omicron, despre care unii specialiști susțin că nu poate fi depistată în acest fel, șeful DSU, Raed Arafat, a declarat luni că specialiştii vor analiza impactul utilizării testelor de salivă COVID-19 în şcoli. În cazul în care se va ajunge la concluzia că sunt „fără valoare adăugată”, este posibil să se ajungă la oprirea acestora, a declarat, luni, Arafat, la Palatul Victoria.  Secretarul de stat în MAI nu a confirmat însă dacă acestea vor fi înlocuite cu testele nazale în cazul eliminării celor din salivă

„La acest moment au fost distribuite cel puţin pentru încă două săptămâni, o să fie, probabil, analizat impactul lor, dacă sunt de continuat sau nu, asta urmează să se spună, dacă vom continua sau nu. Asta, normal, că se discută şi cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Sănătăţii şi cu experţii în epidemiologie şi se va decide. Dacă au, într-adevăr, să zicem, o valoare adaugată sau nu. Dacă considerăm că sunt fără valoare adăugată, este posibil să ajungem să decidem să le oprim, deci o să vedem acest lucru”, a declarat șeful DSU la Palatul Victoria. 

Întrebat dacă testele din salivă vor fi înlocuite cu testele nazale, în cazul în care nu vor mai fi acceptate de specialiști, Raed Arafat nu a dat un răspuns afirmativ.

„Deci, urmează să vedem care va fi decizia şi cum va fi abordată situaţia aceasta, mai ales de către specialiştii în domeniu, pe partea de epidemiologie”, a mai spus Raed Arafat.

Reamintim că ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, declara în urmă cu o zi că cei mai mulţi dintre cei 27.000 de copii infectaţi cu COVID în ultima săptămână au fost depistaţi pe baza testelor de salivă distribuite în şcoli, „care, în sfârşit, au început să funcţioneze în şcoli”. În plus, acesta a sugerat și posibile relaxări în perioada următoare, inclusiv schimbarea regulilor din școli.

În același timp, despre importanța testării în școală a vorbit și Adriana Pistol, director al CNBSCT din cadrul Institutușui de Sănătate Publică. Întrebată dacă recordurile de infectări zilnice din România mai permit rămânerea școlilor deschise, Adriana Pistol a anunțat că testarea elevilor este esențială în controlul focarelor din școli. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a explicat și cât de important este screeningul în școli, testele din salivă, pentru menținerea școlilor deschise: „Acest mecanism va limita substanţial apariţia de focare în şcoli şi deci învăţământul se poate desfăşura în sistem normal, în formă fizică. Considerăm că utilizarea acestor teste de două ori pe săptămână face diferenţa între a închide şcoala ceea ce copiii noştri nu prea mai agreează”, a declarat Adriana Pistol, sâmbătă, 29 ianuarie, la un post TV. Deși în aprilie 2021, Pistol a declarat că testele din salivă nu sunt relevante. 

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vorbea de importanța testării în școli: „Îmi pare bine că, în sfârşit, Ministerul Educaţiei a reluat programul de testare în şcoli. El poate să fie un bun ajutor, dar mai trebuie lucrat, încât aceste teste să fie efectuate corect de către părinţi, să existe o bună evidenţă a copiilor”.

Înainte cu câteva luni de a fi numit la Sănătate,  medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, declara, în septembrie 2021, că elevii ar trebui testați măcar o dată pe săptămână în școli, pentru a evita focarele de COVID. 

”Nu trebuie să ne gândim la lucruri extrem de birocratice, dimpotrivă, trebuie să fie o testare de screening, adică de depistare, care ulterior, dacă de exemplu un test este pozitiv, poate fi confirmat într-un laborator, nu e nici un fel de problemă, dar lucrul ăsta trebuia organizat în timpul verii, acum până îl organizăm, se termină valul pandemic”, declara Rafila în septembrie 2021.

În noiembrie 2021, ministrul Alexandru Rafila a anunțat că introducerea aceastor teste a fost solicitată, din februarie, de Ministerul Educaţiei, nefiind un act medical. 

Testarea elevilor pentru controlul epidemiei în rândul acestora și menținerea școlilor deschise este aplicată în majoritatea statelor europene și în SUA încă de la începutul anului trecut. Față de România, care a introdus abia în luna decembrie 2021 testarea, cu teste din salivă, și nu nasofaringiene ca în alte țări. Testarea în scolile din România a avut sincope la nici două săptămâni de la lansare, din cauza lipsei testelor. 

În Franța, regulile de la începutul anului au fost de câteva ori schimbate, ceea ce a dus și la revolta profesorilor care cereau măsuri coerente pentru a putea preda elevilor. Inițial s-a funcționat pe principiul trimiterii in online la primul caz depistat, apoi la 3 cazuri depistate într-o clasă. Potrivit noilor reguli, o clasă nu mai trece in online la depistarea unui caz, doar elevul confirmat fiind izolat la domiciliu. 

În Anglia, de exemplu, nu mai există teste făcute periodic în școli. Dacă până anul trecut, la apariția unui simptom, era testată toată clasa și după depistarea unui singur caz era trimisă in online toată clasa, timp de două săptămâni, la începutul acestui an au fost schimbate regulile. Autoritățile sanitare au decis că un copil poate merge la școală dacă cineva din famillie sau din clasă are COVID-19, atât timp cât nu prezintă simptome. Clasele întregi nu mai sunt trimise automat acasă pentru a se izola Dacă un elev sau un profesor este testat pozitiv, clasele nu mai sunt trimise în online. Însă se recomandă testarea la depistarea unui caz pozitiv în clase, scrie BBC.

În Portugalia, cu o rată de vaccinare de 90%, masca este obligatorie pentru cei de peste 10 ani. Nu se fac teste curente în școli, dar la primul simptom este testată toată clasa. Dacă este găsit un caz pozitiv, sunt trimiși toți în online două săptămâni. Intrarea în școală se face după verificarea temperaturii și dezinfectarea cu gel.

În Luxemburg, de la debutul pandemiei, școlile au fost închise doar două luni. Copiii sunt testați rapid de două ori pe săptămână, la școală, în prezența cadrului didactic. Masca este obligatorie.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *