Top Tag

Ultimele stiri

”Am nevoie de fanii care ascultă muzica bună”. Deși e cam gol, Nicolae Guță spune că el cântă la festivalul de manele de la Cluj – VIDEO Chirie de ”excepție” în Cluj-Napoca! Oferă casă țărănească cu 220 de euro, dar trebuie să renovați în interior – FOTO

Cinci şalupe maritime de intervenţie de mare viteză au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră, iar la ceremonia desfăşurată, miercuri, în Portul Constanţa, a participat şi ministrul de Interne, Lucian Bode, care a afirmat că acest proiect este în valoare de şapte milioane de euro, anunță UMPMV într-un comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, în Portul Constanţa, s-a desfăşurat ceremonialul de intrare în flotă a cinci şalupe maritime de intervenţie de mare viteză, din dotarea Poliţiei de Frontieră Române, precum şi cel de înmânare al pavilionului navei.

Proiectul a fost început în luna august a anului 2020, când Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a semnat contractul comercial privind achiziţia a cinci şalupe maritime de intervenţie, de mare viteză, model 1850 BV-CPB –Coastal Patrol Boat.

Contractul a fost încheiat cu firma finlandeză OY Kewatec Aluboat AB şi a vizat achiziţia a cinci mijloace de mobilitate navală, în cadrul proiectului ROFSIB2018OS2ASP02 – Achiziţie de mijloace de mobilitate navală necesare Frontex), procedura de atribuire a contractului de achiziţie fiind licitaţia publică deschisă.

Prezent la eveniment, ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că valoarea proiectului se ridică la aproximativ şapte milioane de euro.

“Asistăm astăzi la concretizarea unui proiect cu impact major în activitatea Gărzii de Coastă derulat de către Poliţia de Frontieră în cadrul programului naţional aferent fondului pentru securitate internă. Proiectul, finanţat din fonduri externe nerambursabile, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro aduce în dotarea Gărzii de Coastă cinci şalupe maritime performante, de ultimă generaţie, cu dotări moderne”, a afirmat Lucian Bode.

El a reamintit că recent au mai intrat în dotarea Gărzii de Coastă două nave maritime de patrulare, cinci şalupe de supraveghere costieră, dar şi un sistem complex de tip dronă, de monitorizare a spaţiului aerian şi terestru, destinat inspectării inspectării zonei de coastă a Mării Negre.

Bode a menţionat că cele cinci şalupe vor contribui la realizarea unui înalt nivel de supraveghere la frontierele UE.

“Aceste cinci mijloacele de mobilitate navală vor contribui la atingerea obiectivelor instituţionale asumate de către Poliţia de Frontieră, care vizează asigurarea unui înalt nivel de supraveghere şi control al frontierelor externe ale Uniunii Europene, precum şi susţinerea eforturilor europene pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere. Astfel de iniţative de dotare au un scop foarte precis, ele fac parte din efortul instituţional constant de a creşte capacitatea de reacţie şi răspuns a Poliţiei de Frontieră în demersul de a limita aceste fenomene care reprezintă riscuri şi ameninţări cu potenţialul de a afecta interesele de securitate ale statului român”, a transmis ministrul de Interne.

Şalupele au capacitate de a executa misiune continuă 24 de ore, au un echipaj format din cinci persoane, pot atinge o viteză maximă de 40 noduri (peste 100 km/oră). Ele au o lungime de 18,42 metri, o lăţime de 4,4 metri şi o autonomie de 500 de mile marine.

Poliţia de Frontieră Română gestionează 2.070 km de frontieră externă a Uniunii Europene, din care 225 km sunt la Marea Neagră. Cu navele aflate în dotare, trebuie să realizeze un dispozitiv de supraveghere eficient, a cărui continuitate asigură permanent acoperirea unui spaţiu maritim de cca. 20.000 Km2 (ape maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă).

Aceste nave vor fi utilizate în misiuni de patrulare şi intervenţie la frontieră, în operaţiuni de căutare şi salvare, precum şi în alte activităţi specifice controlului şi supravegherii frontierei maritime.

Sursă Foto: Poliția de Frontieră

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *