Top Tag

Ultimele stiri

Fostul PR Managerul Electric Castle despre filmul românesc: Sforăieli elitiste si cultura surprinsă în scene de 10 minute Metroul din Cluj s-a scumpit cu 35%, valorând 13,69 miliarde de lei! Care este totuși și vestea bună

Șoferul în vârstă de 33 de ani a trăit coșmarul vieții lui în momentul în care cei trei bărbați au urcat în mașină. Acesta a fost întâi agresat verbal pentru că nu l-a lăsat pe unul dintre ei să urce pe scaunul din față. Clienții nu purtau mască de protecție și, după ce li s-a atras atenția, au devenit din ce în ce mai agresivi. Șoferul a fost nevoit să scoată cheile din contact și să refuze cursa.

Ulterior, șoferul a coborât din mașină, moment în care cei trei bărbați l-au alergat și l-au luat la bătaie. Întreaga scenă a fost filmată cu ajutorul camerelor de supraveghere montate pe stradă. Victima a povestit că a sunat de 3 ori la 112, însă un echipaj de poliție a venit abia după 30 de minute de la apel.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de lovire sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a spus agent principal de poliție – Bîlea Ioana.

Șoferul spune că își dorește să se facă dreptate, dar vrea și ca niciun coleg să nu treacă prin experiențe similare.

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *