Top Tag

Ultimele stiri

Cum explică psihologii gestul tulburător al mamei din Constanța care a încercat să-și arunce copila în fața mașinilor Primar de 20 de ani, Emil Boc explică de ce s-a construit haotic: ”Până s-au reglat regulile a făcut fiecare tot ce a vrut”

În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care doi conducători auto participă la o întrecere neautorizată, Poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru identificarea persoanelor implicate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, potrivit legislaţiei în vigoare.

O cursă ilegală de maşini a fost transmisă în direct pe Facebook noaptea trecută (miercuri/joi) şi a stârnit un val de reacţii din partea celor care au văzut imaginile. 

Întrecerea s-a desfăşurat pe A4, autostrada care leagă localităţile Agigea şi Ovidiu. Cel puţin aşa rezultă din comentariile celor care au urmărit totul, potrivit adevarul.ro

Cupă cum se poate observa din imagini, protagoniştii, maşinile puse pe avarii, alături de alţi susţinători, pleacă într-o cursă nebună, depăşind în mare viteză alte maşini care circulau normal pe autostradă.  

Întrecerea durează aproximativ un minut şi jumătate, terminându-se la una dintre ieşirile de pe A4. Se pare că zona este una „tradiţională” pentru astfel de curse. 

Ultimele Stiri | Realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *